Clătite cu flori de salcâm

Amintiri din copilărie ne petrec ani la rând…

de pe Arşiţa,
vântul poartă în aer
miros de salcâm

De câte ori înfloresc salcâmii, îmi amintesc de o specialitate culinară. Ne-o făcea mama, în loc de prăjitură.

Sarcina noastră, a copiilor, era de a culege câteva flori proaspete. Apoi, mama le spăla şi le aşeza să se scurgă de apă. Între timp, făcea un aluat de clătite. Lua câte o inflorescenţă, o trecea prin aluat şi o aşeza în tigaia cu ulei încins. „Prăjitura” se cocea pe ambele părţi. În casă mirosea îmbietor şi nu ne înduram să plecăm de lângă mama.

inflorescenţe
transformate în desert –
copii fericiţi

Nu aveam voie să gustăm decât după ce terminam ceea ce primeam la masă. Apoi, începea distracţia. Fiecare spunea cu ce seamănă clătita lui. Fiecare „vedea” în acea formă altceva: un pui, un cocoş, o girafă… Era un joc al imaginaţiei pe care tata îl încuraja. Şi, în acelaşi timp, noi ne bucuram că am contribuit cu puterile noastre la masa familiei.

salcâmi înfloriţi
ca în copilărie -
amintirile

Greieraşul

Seară de octombrie. Uşa care dă în curte e deschisă. Ceva sare înăuntru. Surprinsă, privesc.

un greier intră
cu sfială-n coridor –
cântec de seară

Alături, pisica atentă. Un salt. Şi prinde săritorul. Aud cum între dinţii pisicii se sfărâmă chitina greieraşului care n-a avut noroc.

Între timp, greierele din coridor intră într-o cameră. Se ascunde. Ocupată cu altceva, uit de el. Dar, exact la ora 20 începe să ţârâie.

din tocul uşii
cântecul unui greier:
noul chiriaş

A doua zi, când, flămând, iese din ascunzătoare, vreau să-l pozez. Prima poză nu e clară.

Vreau să-l pozez în condiţii mai bune. Îl prind într-un ambalaj de carton, îl pun într-o cutie de pantofi.

Seara, văzând că nu „cântă”, mă gândesc să-i dau ceva să mănânce. Strecor câteva frunze sub capacul cutiei. Dimineaţă, greieraşul nu mai e acolo unde-l lăsasem. Rămăsese o frunză din care lipsea o bucată: cina musafirului. „A fugit, mi-am spus, nu i-a plăcut în cutie. Acum, e liber. Dar eu nu am poză.”

Seara, ţârâit din tocul uşii. Mă bucur de concertul lui.

solist punctual –
concertul greierelui
la ora opt

Pupăza din tei

Vacanţa de vară îmi oferă numeroase prilejuri de a mă întâlni cu nepoţelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a oraşului. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era linişte. Câţiva trecători în vârstă, câţiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi şi tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.

- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulţi tei. Ascultă! Nu ţi se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?

- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea?, întreabă curios Lucian.

- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
pupăza moţată
îşi drege glasul

Ne apropiem de tei, în timp ce îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ştefan a Petrei. Lucian, curios, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult îi place că pupăza e liberă.

În zgomotul maşinilor care trec pe lângă parc, atenţi să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.

plimbare în parc –
pupăza nevăzută
zboară printre copaci

Pe Vaser

Când am timp, răsfoiesc albume vechi. Azi, am revăzut o poză şi m-au năpădit amintirile…
Terminasem clasa a opta şi nu prea aveam ce face în vacanţă. Într-o zi, mama îmi propune să o însoţesc la Făina, pe Valea Vaserului. Se înţelesese cu câteva prietene să meargă la cules de zmeură. Am fost de acord, cu o condiţie: să nu-mi fixeze o normă.

mijloc de august –
mocăniţa pufăie
urcând printre munţi

Linia ferată trece foarte aproape de râu. Vaserul este când leneş, când se prăvăleşte peste bolovani. Dar mocăniţa merge încet. Dacă aş alerga pe lângă ea, cred că aş ajunge mai repede la Făina. Dar, poate mă înşel.

Pădurea de brad foşneşte. Începe să picure. Cum o sa culegem zmeură? Pe ploaie? Asta nu mă distrează.

Ajungem în ultima haltă. Un canton mic. Şi două cabane din lemn pentru cei care lucrează la exploatarea lemnului. În timp ce mâncăm, se arată soarele.

Un strigăt. Un copil neastâmpărat aleargă spre noi: „Am văzut un şarpe!” „Sunt vipere pe aici”, ne spune cantonierul. Ne interesăm de urşi. „Ursul nu vine, că are destulă mâncare. Să faceţi gălăgie, dacă vreţi să-l ţineţi departe!”

Urcăm panta însorită. Până nu mă satur, nu pun nici un bob în găletuşă. Apoi, culeg cu spor. Dar, din când în când, privesc pădurea de brad de pe muntele din faţă şi nuanţele calde în care se desfată pomii de lângă linia ferată îngustă.

Lăsăm găleata cu zmeură în grija cantonierului şi, la îndemnul acestuia, mergem să vedem biserica. Acolo, în inima munţilor, lângă graniţa cu Ucraina, muncitorii forestieri, au vrut să aibă un loc în care să pună o lumânare, să se roage, să se reculeagă în momentele de singurătate. Bisericuţa e închisă. Trecem pe lângă ea şi urcăm.

dintre tufe verzi
privesc ochişori negri:
afine coapte

Sunt atât de bucuroasă încât am uitat că nu voiam să muncesc. Adun cu spor şi afine, dar şi flori. Alerg şi vorbesc mult. Mama îmi face semn că nu e frumos. Dar nu prea ţin seamă de sfatul ei. Sunt în sălbăticie.

N-am observat când s-a înnorat. Ceasul arată ora 5. Trebuie să coborâm. Mocăniţa pleacă la 6. Cu sau fără noi.

La vale, trenuleţul, cu un vagon de persoane şi cinci platforme cu lemne, se grăbeşte. Soarele apune înainte de 8. Obosiţi, dar mulţumiţi, nu privim pe ferestre.

drumul şerpuit –
peste pantele abrupte
coboară seara

Promenade

Aujourd’hui je veux me promener. Mais non dans la ville, parce que je la connais bien. En plus, c'est la canicule. Je préfére une promenade dans les bois.

Comme une promeneuse active, je me prépare pour profiter pleinement de cette promenade. Je prends un seau, l'appareil photo et une bouteille d’eau. Même ici, dans les bois, il fait très chaud.

Jusqu’à Crucea Romoselului, je vais dans ma vieille Dacia. Puis, je marche à pied dans la clairière.

À proximité, des buissons de mûres sauvages. Je cueille les plus belles. En peu de temps, mon seau est plein. Il me reste suffisamment de temps pour admirer les bois qui commencent à changer d'aspect.

chant d'oiseau –
à la lisière de la clairière
tombe une feuille

Je prends quelques photos. Un buisson de mûres sauvages, quelques fleurs, un acacia avec des fleurs au coeur d’août... Un lierre grimpe à un hêtre.

rayon du soleil -
le lierre sauvage
a feuilles rouges

Encore une photo. Et je pars.

At Palm Sunday

In Ardeal, is the tradition of going to the cemetery to each occasion. One week before Easter, we carry candles and pettites branches of willow.

When we arrive at Dancu Mic, the village of our grandparents, the cemetery is empty.

after divine service –
two chicks peck
crumbs

In Moia, the cuckoo sings. In a tree close to us, a peckering branch vibrates.

at daybreak –
the doctor of the trees
on the mission

We go towards the tombs of the grandparents. In the grass, primulas and violets.

moment of mystery –
through dilapidated crosses
numerous of violets

Let us light the candles, pose the stick of willow on the tombs and leave content.

Tradition du printemps

En Ardeal, la tradition veut que l'on aille au cimetière à chaque fête. Un semaine avant Pâques, nous portons des cierges et des petites branches de saule.

Quand nous arrivons à Dancu Mic, le village de nos grands-parents, le cimetière est vide.

après le service divin –
deux poussins picorent
des miettes

À Moia, chante le coucou. Dans un arbre près de nous, une branche cassée vibre.

au point du jour –
le docteur des arbres
est en mission


Nous allons vers les tombes des grands-parents. Dans l’herbe, des primevères et des violettes.


moment de mystère –
à travers des croix delabrées
de nombreux violettes


Allumons les cierges, possons les petites branches de saule sur les tombes et partons contents.

Plimbare

Azi, vreau să mă plimb. Nu în oraş, că îl cunosc foarte bine. În plus, e caniculă. Prefer o plimbare prin pădure.

Ca orice persoană activă, mă pregătesc să profit din plin de excursie. Îmi iau o găletuşă, aparatul de fotografiat şi o sticlă cu apă. Chiar şi în pădure e foarte cald.

Până la Crucea Romoşelului, merg cu vechea mea Dacie. Apoi, prin poiană.




În apropiere, tufe cu mure. Le culeg pe cele mai frumoase. În scurt timp, găletuşa e plină. Îmi rămâne suficient timp să admir pădurea care începe să îşi schimbe înfăţişarea.

cântec de păsări –
la marginea poienii
cade o frunză

Fac câteva poze. O tufă cu mure, un curpen plin de seminţe, un salcâm cu flori la mijlocul lui august... Pe un fag se caţără o iederă.

raze de soare –
sălbatica iederă
cu frunze roşii




Încă o poză. Şi plec.

De Crăciun

Zori de iarnă…
În lungul pridvorului,
ţopăie o vrăbiuţă.

De câţiva ani, la sărbători, ne vizităm rudele. Azi, mergem la Dâncu Mic. Aşteptăm să se ridice ceaţa de pe Mureş.

Pisica neagră
pândeşte o vrabie.
Nici un nor pe cer.

Nu e nici urmă de zăpadă, dar copacii de la marginea şoselei sunt încărcaţi cu chiciură.

Trecem pe lângă o tarla verde. Câteva sperietori în culori ţipătoare. Lucerna semănată în toamnă a răsărit, iar căpriorii caută mâncare.

Intrăm în sat. Se-aud zurgălăii căluşarilor care merg din casă în casă. Sunt aşteptaţi cu emoţii, mai ales la casele cu fete de măritat.

Latră un câine
deranjat de zurgălăi.
Soarele-n zenit…

http://www.youtube.com/watch?v=rgVG3IB4jzg&feature=related

Câteva scurte vizite… Bătrânii se bucură că ne văd, iar noi le promitem că revenim.

Soarele coboară spre vest. E timpul să plecăm.

Dintr-un pom, gligaia
priveşte peste câmp.
Nici un şoricel…